Spre seară,
în amurg sfințit
când boarea nopții
abia stă sa cadă
mă uit timid în jos,
spre mine
să văd cine-o să mă vadă.
Din frunze veștejite-n zori
se ridică roșu-n nori
și roua, picurând,
de-azur,
în umbre îmi prinde contur.
Râmas la margini de padure,
printre scaieți și mărăcine,
în zadar
aștept și freamăt
să vii înapoi la mine.
Spre seară,
când o boare mohorâtă
suflă trist în umbra nopții
două sunete sfioase
îmi șoptesc și stau cu mine….
nu vine…
ba, poate, vine.