Pe roua amară
a ploii dintr- o seară
am crezut cântul de dor
neştiind că o să mor.
Cum trecea ploaia,
ritmic bătând,
spre norii tăcuţi
din ecou pierdem un gând,
cum de eram aşa ca mine,
o frunză rătăcind în vânt,
şi cum erai aşa ca tine
ecou rece şi vibrând.
Pe ploaia amară,
perdea căzând peste o seară
era o lacrimă curgând
peste gândul meu din gând.
