Sunt…

Sunt curcubeul ce răsare
peste ploaia ce te-a stins,
sunt ultima rază de soare
peste sufletul tău nins.
Sunt mâna ce îți stă în mână
cand doar gândul îți mai bate
doar pulsând ca o fărâmă
din trecut spre a ta noapte.
Sunt gândul tău din gând, pereche,
răsfirat prin amintiri, trecut pictat,
sunt dulce șoaptă în ureche
ce-ți spune: pleci… eu am plecat.
Sunt aripa-ți ce se mai zbate
în ultim zbor spre infinit
ducând plutirea ta, aparte,
spre lin și caldul nesfârșit.
Sunt tot ce visul sfărâmat
ți-l întregește la final,
sunt cel ce-am fost și am plecat
în veșnicul tau hibernal.

Leave a comment