Tag Archives: poezie

Nu știu

Eu nu știu dacă-mi este bine
atunci când gândul dinspre tine îmi îndrept
căci simt de parcă tot ceva mă ține
ca o durere seacă prinsă-n piept.
Și nu știu de e zi sau întuneric
când ochiul dinspre tine se apleacă,
căci văd că a plecat ceva feeric
spre partea care n-o să se întoarcă.
Nu știu nici de auzul nu ma-nșeală
când șoapta ta aproape n-o aud,
de parcă-i muzică a păcăleală
cântată-n mintea mea de surd.
Și vai, nu știu de eu pe mine mă petrec,
urmând o cale ce pare că-i bătută,
când simt cum pașii mei pe lângă tine trec
și cum rămâi în urmă ca o statuie mută.
De cad din ceruri înalte valuri reci de ploi
ce rătăcesc văzduhuri pierdute pe vecie,
nu știu de-i zare albastră făcută pentru noi
și sori care să ardă în noi ca o făclie.
De se urnesc din ceruri nostalgice ninsori
ce se așează blânde, ca mantii peste dealuri,
nu știu a mea iubită – buchetele de flori
de-s semne funerare în peisaj cu grauri.

Pe cărarea sufletului tău

Încă mai risipesc umbre ostenite
pe cărarea sufletului tău
și mai prind stele magice
pe copacul sculptat în pietre
la fiecare orizont.
Nu de alta,
dar de mă rătăcesc
să mai găsesc dumu-napoi.
Mai vărs și stropi de fluturi
pe roua ofilită din florile-ți din păr
și chem ecou din dorul
cu miros de măr.
Ți-am redecorat apusul și răsăritul
și diminețile și ploile din cer,
dar cu toate acestea
încă mai rătăcesc străin stingher
pe cărarea sufletului tău.

Femeia aceasta

Femeia aceasta mă iubește,
o simt cum tremură și cum mă cere,
mă vede și deodată se topește
mă vrea aproape, în a ei plăcere.

Femeia aceasta întruna  mă visează,
văd cum lucește privirea între gene, 
iar fruntea ei se-nseninează 
când trec prin văzul ei alene.

Femeia aceasta mă vrea al ei să fiu
dar nu își regăseste cuvântarea
prin care să-mi șoptească gândul viu
și-n mine să-și găsească desfătarea.

Noi doi

Alternând extaze
cu tăcute gânduri
dialog în fraze
cu-ntrerupte rânduri.

Uși deschise-n noapte
ferestre spre lumină
ploi repezi de vară
într-o zi senină.

Cânt de păsări negre
răstignind apusuri
întoarceri plecate
către alte dusuri.

Siluete-n umbră
dansându-și fioruri
în lumina sumbră
pași pierduți prin doruri.

Fluturi pe petale
sorbiri din nectaruri
zbor curgând agale
căderi printre lanuri.

Buze încleștate
săruturi fierbinți
inimi ferecate
în trup de antisfinți.

Mâini mângâietoare
reci ca dimineața
căldură de vară
difuză ca ceața.

Doi ca unul singur
singuri ca și doi
flori crestate-n mugur
muguri pe-un altoi.

Noapte bună, ție

Noapte bună, ție
am venit să-ți spun
bat la poarta nopții
precum un nebun.
Gândul îmi converge
spre pocăinți de stele,
luna vrea s-alerge
pe drumul crucii mele.
Tu gândești în șoaptă
și nimic nu spui,
cu privirea dreapta
te rogi nimănui.
Și te lași molcuță
cu surâsul plat,
te așezi călduță
peste-ntregul pat.
În bătăi de aripi
pleoapa ta vorbește,
privirea-ți adâncă
tandru mă dorește.
Luna e făclie
fulgerând perdeaua,
cade-asupra noastră
albă precum neaua.
Trup în trup doar unul,
gândul singur este
precum două fapte
scrise-ntr-o poveste.
Liniștea coboară
ca o fantezie
și în geana zilei…
Noapte bună ție.