All posts by vimp

Nu știu

Eu nu știu dacă-mi este bine
atunci când gândul dinspre tine îmi îndrept
căci simt de parcă tot ceva mă ține
ca o durere seacă prinsă-n piept.
Și nu știu de e zi sau întuneric
când ochiul dinspre tine se apleacă,
căci văd că a plecat ceva feeric
spre partea care n-o să se întoarcă.
Nu știu nici de auzul nu ma-nșeală
când șoapta ta aproape n-o aud,
de parcă-i muzică a păcăleală
cântată-n mintea mea de surd.
Și vai, nu știu de eu pe mine mă petrec,
urmând o cale ce pare că-i bătută,
când simt cum pașii mei pe lângă tine trec
și cum rămâi în urmă ca o statuie mută.
De cad din ceruri înalte valuri reci de ploi
ce rătăcesc văzduhuri pierdute pe vecie,
nu știu de-i zare albastră făcută pentru noi
și sori care să ardă în noi ca o făclie.
De se urnesc din ceruri nostalgice ninsori
ce se așează blânde, ca mantii peste dealuri,
nu știu a mea iubită – buchetele de flori
de-s semne funerare în peisaj cu grauri.

Sunt…

Sunt curcubeul ce răsare
peste ploaia ce te-a stins,
sunt ultima rază de soare
peste sufletul tău nins.
Sunt mâna ce îți stă în mână
cand doar gândul îți mai bate
doar pulsând ca o fărâmă
din trecut spre a ta noapte.
Sunt gândul tău din gând, pereche,
răsfirat prin amintiri, trecut pictat,
sunt dulce șoaptă în ureche
ce-ți spune: pleci… eu am plecat.
Sunt aripa-ți ce se mai zbate
în ultim zbor spre infinit
ducând plutirea ta, aparte,
spre lin și caldul nesfârșit.
Sunt tot ce visul sfărâmat
ți-l întregește la final,
sunt cel ce-am fost și am plecat
în veșnicul tau hibernal.

Pe cărarea sufletului tău

Încă mai risipesc umbre ostenite
pe cărarea sufletului tău
și mai prind stele magice
pe copacul sculptat în pietre
la fiecare orizont.
Nu de alta,
dar de mă rătăcesc
să mai găsesc dumu-napoi.
Mai vărs și stropi de fluturi
pe roua ofilită din florile-ți din păr
și chem ecou din dorul
cu miros de măr.
Ți-am redecorat apusul și răsăritul
și diminețile și ploile din cer,
dar cu toate acestea
încă mai rătăcesc străin stingher
pe cărarea sufletului tău.

Citește-mă

Citește-mă, sunt a ta carte,
povestea ce ti se cuvine,
sunt gândul care-ți curge-n minte
și sângele ce-ți curge n vine.
Adulmeca-mă, sunt prada ta,
sunt anumalul tau cel hăituit,
atunci când pușca se va descărca
să cad lânga piciorul tău, ranit.
Mângâie-mă, sunt a ta blană
la căpătâiul patului tău tare,
ca atunci, cand va fi rece iarnă
căldură să-ți țin  la picioare.
Sărută-mă, sunt ale tale buze
cărnoase, calde și curbate,
ce tot secătuiesc priviri obtuze
de nesfârșitele păcate.
Iubește-ma, eu sunt al tău destin,
precum o nesfârșită-nfiorare
ce-ți face viața pe deplin
ca ziua verii, caldă și cu soare.
Trăiește-mă și mă respiră
sunt textul viu din a ta carte,
cititul tău azi mă inspiră
în visul ce-l duc mai departe.