Ce placere, Singur să stai la fereastră Și s-admiri, ca într-un cântec, Nesfârșita noapte-albastră. Peste umbrele tăcute Să chemi vise de demult Când erai doar atâtica Dar credeai că ai crescut. Las din tămple să mai cadă, Precum stele căzătoare, Nesfârșitul șir de gânduri Din visare în visare. Uite, s-au culcat vecinii, Au închis lumina-n… Continue reading La ceas de noapte
Author: Iulian
Nostalgia
Nostalgia când mă prinde Întorc dorul înapoi Și-mi aduc aminte, doamnă, Eram unul, și nu doi. Prin marama vremii scurse Pozele cu zambet larg Ma îndeamnă câteodată Să ies să te-aștept în prag. Dar s-a scurs atâta vreme Și sărutul l-am uitat… Ai uitat și tu de mine Nici un semn nu ai mai dat.… Continue reading Nostalgia
Malaga, Spain
Some photos from Malaga, Spain.
Tot rece
Iubirea ta, plângând mereu a răscolit iar trupul meu! O lacrimă, căzând, îţi moare o simt din nou, o ştiu şi eu. Vai, iar sufletul mă doare. Iar te-ai lăsat cu chip prea rece umbră săpată-n gândul mut. Mă uit la noi secunda trece. Să nu m-alungi! Să nu mă uiţi!
să te caut …
Spre tine întinzându-mi mâna n-am ştiut să te ating; degetele-mi cad petale şi-n inimă se lasă frig. Azi, portret, te am în faţă, gândul meu visând la tine; cum să fac iar să te caut să-ţi arăt ce port în mine?