Back to Top

Other worlds

Category: Texte

Ceva din scrierile mele….

Tu..eu

Tu … mă pàtrunzi într-un fel
pe care eu nu-l înțeleg,
mà citești ca pe un rondel
în care tu ești refrenul.
Tu mă răscolești ușor
ca o mireasmă de fân
printre cireși cu flori coapte
când luna se agață de ochi
printre ramuri, în noapte.
Eu nu mă deslușesc în mine
așa cum în tine
privind, mă regasesc.
Tu… eu te simt atât de confuz
nu știu de ești mireasmă
sau floare
când treci fluturându-ți
năframa prin soare
și părul tău copt ca spicul
de grâu departe în zare.
Eu… tu mă pierzi privind
înspre mine, prin mine
de parcă dincolo eu
tot eu aş fi
privind spre tine
prin mine.

Atât de floare

De ce îmi ești atât de floare?

Mă-nvăluiești cu-al tău parfum,

petala-ți plină de culoare

mi-abate pasul de pe drum.

.

Și cum când vezi a mea lumină

tu te deschizi, m-ademenești

de parcă ziua-i mai senină

și tu mai înflorită ești.

.

De ce îmi ești atât de floare?

Mă amețești și mă cufunzi

în blânda, calda-ți desfătare

de mângâieri și ochi rotunzi.

.

Și cum când simți a mea venire

tremuri ușor, fără să știi,

cu șoapta plină de iubire:

-Tu nu pleca, tu mai rămâi!

.

De ce atât de floare-mi ești

și singură te pierzi în toamnă,

trăiește-mi două-trei povești

pe drumul ce mă înspre iarnă.

Melcul meu Și scoica ta

Melcul meu și scoica ta
împreună iar la mare,
stau pe plajă la nudiști
ținând un regim de sare

Stând sub soare arzător,
fericiți pe plaja udă,
melcul nud și scoica nudă
dorm și sforaie cu spor.

Când mai bate vre-o aripă
de-albatros uzat de sare
melcul meu și scoica ta
țuști! se-aruncă brusc în mare.

Dar când valul rece vine
melcul meu se face mic
și-n căldura scoicii tale
tare-ar vrea sa stea un pic.

Posted in Versuri | Tagged , , , | Leave a reply

Nu știu

Eu nu știu dacă-mi este bine
atunci când gândul dinspre tine îmi îndrept
căci simt de parcă tot ceva mă ține
ca o durere seacă prinsă-n piept.
Și nu știu de e zi sau întuneric
când ochiul dinspre tine se apleacă,
căci văd că a plecat ceva feeric
spre partea care n-o să se întoarcă.
Nu știu nici de auzul nu ma-nșeală
când șoapta ta aproape n-o aud,
de parcă-i muzică a păcăleală
cântată-n mintea mea de surd.
Și vai, nu știu de eu pe mine mă petrec,
urmând o cale ce pare că-i bătută,
când simt cum pașii mei pe lângă tine trec
și cum rămâi în urmă ca o statuie mută.
De cad din ceruri înalte valuri reci de ploi
ce rătăcesc văzduhuri pierdute pe vecie,
nu știu de-i zare albastră făcută pentru noi
și sori care să ardă în noi ca o făclie.
De se urnesc din ceruri nostalgice ninsori
ce se așează blânde, ca mantii peste dealuri,
nu știu a mea iubită – buchetele de flori
de-s semne funerare în peisaj cu grauri.

Posted in Versuri | Tagged , | Leave a reply

Sunt…

Sunt curcubeul ce răsare
peste ploaia ce te-a stins,
sunt ultima rază de soare
peste sufletul tău nins.
Sunt mâna ce îți stă în mână
cand doar gândul îți mai bate
doar pulsând ca o fărâmă
din trecut spre a ta noapte.
Sunt gândul tău din gând, pereche,
răsfirat prin amintiri, trecut pictat,
sunt dulce șoaptă în ureche
ce-ți spune: pleci… eu am plecat.
Sunt aripa-ți ce se mai zbate
în ultim zbor spre infinit
ducând plutirea ta, aparte,
spre lin și caldul nesfârșit.
Sunt tot ce visul sfărâmat
ți-l întregește la final,
sunt cel ce-am fost și am plecat
în veșnicul tau hibernal.

Posted in Versuri | Tagged , , | Leave a reply