Tu … mă pàtrunzi într-un fel
pe care eu nu-l înțeleg,
mà citești ca pe un rondel
în care tu ești refrenul.
Tu mă răscolești ușor
ca o mireasmă de fân
printre cireși cu flori coapte
când luna se agață de ochi
printre ramuri, în noapte.
Eu nu mă deslușesc în mine
așa cum în tine
privind, mă regasesc.
Tu… eu te simt atât de confuz
nu știu de ești mireasmă
sau floare
când treci fluturându-ți
năframa prin soare
și părul tău copt ca spicul
de grâu departe în zare.
Eu… tu mă pierzi privind
înspre mine, prin mine
de parcă dincolo eu
tot eu aş fi
privind spre tine
prin mine.
