VIMp’s Photo Blog

Un ultim pastel
Am să-ţi dedic iubito
un ultim pastel,
când toamna va arde
să mă ucizi cu el.
Am să îţi cânt pe rime
simbolul morţii trist,
când frunze vor arde
să ştii că nu exist.
Si am să pun în strofe
iubirea ce s-a stins,
să ştii în iarna rece
că eu-s pământul nins.

Beţie de toamna

Vânt fierbinte de-astă vară,
începu să cearnă rece
prin copacii cu castane
şi pe păsările bete.
Frunze smulse de cu seară
se adună iar în vânt,
ruginite, să se cearnă
în ecoul serii mut.
Toamna cerne obosită
mă sfidează iar, parşiv
şi mă-ndeamnă la plimbare
printre stelele din vin.
Am să trag din nou oblonul
peste faţa tristă a lumii
şi am să golesc bidonul
să nu mai văd surâsul lunii.

Pe roua amară
a ploii dintr- o seară
am crezut cântul de dor
neştiind că o să mor.
Cum trecea ploaia,
ritmic bătând,
spre norii tăcuţi
din ecou pierdem un gând,
cum de eram aşa ca mine,
o frunză rătăcind în vânt,
şi cum erai aşa ca tine
ecou rece şi vibrând.
Pe ploaia amară,
perdea căzând peste o seară
era o lacrimă curgând
peste gândul meu din gând.