VIMp’s Photo Blog

Ploile care atârnă de cer
mi-au adus prin taceri iar uitarea
pasul ce risipise umbre gri
cărari în amurgul târziu împleti.

Rămasem să suflu la geam
o boare de nor trecător
pe sticla tablou…
mai trec câteva ganduri
ecouri rătacind mai demult
în copilul prieten cu şanturi
şi ploile care-au trecut.

Ploile care cern mirosuri de toamnă
îmi cântă pe un ceas prafuit
tic-tac, tic-tac, tic-tac,
o zvâcnire într-un colţ de spânceana
pe unde ai umblat tu copile?

Un ultim pastel
Am să-ţi dedic iubito
un ultim pastel,
când toamna va arde
să mă ucizi cu el.
Am să îţi cânt pe rime
simbolul morţii trist,
când frunze vor arde
să ştii că nu exist.
Si am să pun în strofe
iubirea ce s-a stins,
să ştii în iarna rece
că eu-s pământul nins.

Beţie de toamna

Vânt fierbinte de-astă vară,
începu să cearnă rece
prin copacii cu castane
şi pe păsările bete.
Frunze smulse de cu seară
se adună iar în vânt,
ruginite, să se cearnă
în ecoul serii mut.
Toamna cerne obosită
mă sfidează iar, parşiv
şi mă-ndeamnă la plimbare
printre stelele din vin.
Am să trag din nou oblonul
peste faţa tristă a lumii
şi am să golesc bidonul
să nu mai văd surâsul lunii.

Încă mai risipesc umbre ostenite
pe cărarea sufletului tău
şi mai prind stele magice
pe copacul sculptat în pietre
la fiecare orizont.
Nu de alta,
dar de mă rătăcesc
să mai găsesc dumu-napoi.
Mai vărs şi stropi de fluturi
pe roua ofilită din florile-ţi din păr
şi chem ecou din dorul
cu miros de măr.
Ţi-am redecorat apusul şi răsăritul
şi dimineţile şi ploile din cer,
dar cu toate acestea
încă mai rătăcesc străin stingher
pe cărarea sufletului tau.

Pe drum de foc
gândul meu a rătăcit
întrebări, răspunsuri, vise
în van mi s-au risipit.

Vai, atâta vreme pierdută-n rătăciri.

Şi iar trecând o vreme
mi-am căutat uitarea,
şi linişte în gând.

Vai, atâtea gânduri s-au dus ca frunza-n vânt.

M-am regăsit pe mine,
aşa cum aş fi vrut,
dar mai bătrân.

Vai, atât din mine care nu m-am avut.